Not here.

BLOG IN PARAGINA.

Be right back.

What about High School Life?

Finally, I got to be a high-schooler. I was so enthusiastic last year, thinking that the next term would be full of parties, school balls and stuff like this…and so it was. But the worst comes in the end; I would have never thought that it would be so hard. I was imagining that being a high-schooler involves skipping classes you don’t like, less homework and going out with your friends during the week. Unfortunately, none of those happened.

Of course, everything is pink at first: you get to know people, the teachers are nice to you and so on. But time passes and there come the tests; the first test after a long holiday is just like hell. And so you are in class, looking at a blank sheet of paper and trying to remember some damn formulas you once knew. What to do? Last summer you didn’t even thought about opening a book; you were out with your pals all day long, dreaming about high school life. Here it is now!!

But being a 9^th grader has its advantages too: for example, I made new friends and we surprisingly get along very well ( I want to use this opportunity and thank my classmates for being such wonderful people :D ). I met my old pals; even though we are in different classes, we see each other every day.

Now, about “Murgoci”. Well, it’s not my first year here; it’s actually the 5^th. In time I got used to this type of teaching, but being in the 9^th grade and getting my first 5 was quite a shock (more for my parents; I personally think it was a funny experience :D ); my first bad mark from many others. It seems obvious; you can’t be the best in all subjects, only if you really are a genius ( guess I’m not one but I don’t care).

Those were some of my opinions about the school life I live. In fact, it’s not so bad; I somehow like it. It gets me upset thinking there are only 3 years left to spend with my new colleagues, with the teachers I love (…or not really) in my favourite school.

Seems so long, yet so short…

Goana dupa vise.

Este liniste… Însă undele sonore ale nimicului se propagă cu repeziciune prin aerul umed, îmbâcsit al camerei. În cel mai scurt timp, creierul împăienjenit de moleşeală reacţionează: neuronii s-au trezit din starea lor morbidă iar sinapsele-mi tresaltă sub presiunea unui unic gând, şi acela neclar…un vis:

Eu sunt. Mă aflu pe o plajă. Nu aş putea preciză exact unde; nu am nici cea mai vagă idee. Atmosfera este apăsătoare; nori de furtună îngrădesc tot cerul; marea învolburată îşi loveşte cu mânie valurile de stâncile veşnice, lăsând apa să pătrundă prin fiecare orificiu, deformandu-le în cele mai bizare moduri posibile. Subit în mintea mea este proiectată o imagine a vieţii mele, a ceea ce a fost şi a ceea ce va fi. Fiecare gând, fiecare speranţă neîmplinită, fiecare nereuşită…fiecare vis reprezintă o circumvoluţiune a existenţei, mai mult sau mai puţin vizibilă, dar care totuşi te marchează într-un fel. Aş vrea să evadez; să-mi pictez singură tabloul în care să trăiesc. O lume numai a mea, clădită pe vise, fără orizonturi metafizice: eu să fiu de toate şi toate să fie eu. Pentru că îmi voi fi suficientă o vreme, iar apoi dacă vreau îmi pot picta şi un prieten al imaginaţiei mele care să-mi ţină de urât.

Fără să realizez, deschid ochii şi constat că mă aflu acolo unde am fost din totdeauna: acelaşi fotoliu vechi din cameră de lectură, cu tapiţerie în stil victorian, puţin jerpelit la unele capete, dar încă grozav de comfortabil. Ceasul pare că nu şi-a mişcat niciodată minutarul, iar orarul a fost împietrit de secole. Totul este atât de … lipsit de viaţă.

Totuşi cred că … visam că visez.

Pentru ca . . .

Pentru ca mi-am amintit de vremurile bune . . .

Mai stii cand eram doar noi??

Acum te-as imbratisa si apoi ne-am tavali pe covor, apoi ne-am bate cu perne.

Ne-am certa pe patura si ne-am uita la desene animate.

Ne-am certa din alt motiv stupid pentru ca mai apoi sa ne impacam cum facem intotdeauna.

Apoi am chiuli de la muzica sau religie sau desen pentru ca este vara si nu mai avem chef; mergem pe malul Dunarii, trantim gentile in praf si ne facem loc pe dalele de piatra incalzite de soare; ne aprindem o tigara, ascultam muzica, ne uitam la cer, apoi ne uitam la apa, rememoram momente din trecut...momente prin care am trecut impreuna.

Scot un desen din geanta, ti-l arat...este un fluture.

Caut cutia rosie de chibrituri si fara sa ma gandesc ii dau foc.

Dispare.

A ramas doar cenusa.

O pala de vant o imprastie si pe aceea si in final nu mai ramane nimic.

Suntem doar noi si este liniste.

Te intreb de ce taci si nu imi raspunzi.

Abia peste cateva minute imi spui ca ai vrea ca timpul sa stea pe loc.

Ne terminam tigarile si privim in gol.

Te iau in brate si tu faci la fel.

It's friendship!

Thank you for being there! :)

Drawings.

Hm...just fooling around...maybe they aren't so great and maybe I'm not so talented, but I still like those 3. ^^ What do you think? Leave a comment! :)

~Sunset~

~Wild~

~Winter~

A thought.

I am a simple thing.

Yeah...so what?

Look in the mirror and you will see that there is nothing behind that beautiful face of yours.

Maybe I'm not a model, maybe my hair doesn't look so great, maybe my eyes aren't the ones of an angel's, maybe I'm one of those common girls you see on the street every day . . .

And I said goodbye to romance . . .

Now.

Teenage & High.School

Cigarettes & Bad Marks

True Friends & Bad Lovers