DE CE-uri...

Am realizat ca toata existenta mea se reduce la o simpla intrebare: 'De ce?' . Da, asa este. Stupid, dar cat se poate de real. stupid...stupid...stupid...nici macar nu stiu despre ce dracu' as putea sa mai scriu la ora asta :|

'Si am facut asta, am facut aia, dupa care am mers nu stiu unde si am facun nu stiu ce cu nu stiu cine. In concluzie, a fost o zi minunata :x'

Cu aceasta fraza am zis totul si pana la urma NIMIC. Si imi bag picioarele ca cineva tot comenteaza despre bloguri si abia astept sa bat la persoana respectiva ca la fasole :-L Si desi e aproape 2 noaptea si eu tre sa ma trezesc la 8 si la 11 sa ma duc la pregatire la engleza, tot nu ma opresc din scris. Si chiar daca balesc de somn ce.mi este si ochii mi se lipesc, tot nu incetez sa scriu...de-a dracu si nu ma opresc. Doar asa ca sa iti fac in ciuda tie, asta care citesti .. :>

Revenind...DE CE-urile...pai da....vrei intrebari, intrebari iti dau:
-De ce exist?
-De ce traiesc?
-De ce fac asta?
-De ce fac aia?
-De ce scriu eu pe blog?
-De ce citesti tu blogul??
-De ce n-ai inteles nimic din tot ce am scris pana acum?
-De ce?
-De cee??
-DE CEEE???

Raspuns: De aia :) ca asa vreau eu :P

mah....eu ma culc (:| Hai pa!! ;) Te-am pupat!! :*

Adolescenta...Nimicul

'Stupid...Patetic...Fara speranta...Singur'

Asa mi-as descrie eu adolescenta. Cel putin pana in momentul de fata. Totul nu a fost decat o piesa de teatru; actori buni sau mai putin buni; protagonist, antagonist, adjuvanti, furnizori etc. etc.

Desi multi considera adolescenta cea mai frumoasa perioada a vietii. eu nu o apreciez DELOC. De ce? Nu stiu...Pur si simplu o urasc, o detest. ...Poate pt ca este perioada actuala in care traiesc. M.am schimbat intr-un timp foarte scurt, aproape ca nu ma mai recunosc. Ma ascund de mine, refuz sa vad realitatea asa cum este ea, ma uit in jur si imi trec prin minte tot felul de lucruri abstracte; care este scopul meu? De ce traiesc, incotro ma indrept, invat ca sa ajung 'cineva', pt ca mai apoi sa mor si sa nu las nimic in urma...sa fiu o umbra a destinului? La ce bun? Si toata adolescenta mea este plina de astfel de intrebari retorice, care necesita timp de gandire; uneori stau si cuget minute bune....minute care se transforma in ore...analizez si totusi, in final, realizez ca de fapt m.am gandit la NIMIC.

Simt cum timpul trece pe langa mine in maniera sa ireversibila, dar nu mai nici o putere asupra nimicului ( am avut vreodata?? ). Totul este un NIMIC. "Si totusi se invarte". Atunci este un NIMIC in miscare. Pentru un moment, asa percep eu ADOLESCENTA.

Si acum, la final, imi pun o intrebare (inca una) : si atunci cand 'nimicul' se va sfarsi, voi regreta ca nu-l voi fi trait din plin?? ...

Adevarul

De fapt aia este o particica din ce am scris vara trecuta intr-o noapte, din plicitseala...sau poate pt ca ma simteam singura si poate ca simteam nevoia sa vb cu cineva si acea unica pers nu era...
Si da, urasc sa am un jurnal sau ceva de genul pt ca oricum nu scriu in el si este stupid...hn, sa tii un jurnal...what the fuck? ..nu mai suntem copchii de clasa a 3-a.. jurnal...jurnal...mda...

Zambetul, o falsa necesitate

Well, yeah, that’s how it begins. I mean my diary. Even though I didn’t want to have a shit like this in the first instance, but I ended up keeping one. [ -_-“ ]
Nu stiu de ce dar simt ca ma exprim mai bine in engleza. Well, when I’ll feel like doing it, don’t be surprised. [ ^_^ ]
Totul a inceput vara asta. Nu are rost sa povestesc prin tot ce am trecut, trebuie doar sa stiti ca a fost foarte neplacut, motiv pentru care am avut mai multe…cum le zice?? …breakdowns…din mai multe puncte de vedere...fizic, psihic si altele. Ma intreb oare exista si altele totusi? Da...si cum iti spuneam, nu conteaza ce mi s-a intamplat pana acum, ci dimpotriva, ce urmeaza sa mi se intample. I’m pretty excited myself. [ ^^ ]
Adevarul e ca nu am mai fost de mult fericita…ma refer la fericirea aceea exorbitanta, care parca te absoarbe, te face sa te simti un om implinit care nu are nevoie de nimic, ci doar de acel lucru sau acea persoana la care tine cel mai mult. Cred ca intr-un fel poate fi numita fericire oarba…pentru ca in data ce esti cuprins de acel sentiment uiti ce se intampla in jurul tau, nu mai dai atentie nici unui aspect al vietii cotidiene; iti construiesti o crisalida si inauntrul ei te complaci intr-o stare de beatitudine. Nu stiu daca m-am simtit vreodata asa…desigur am si eu momente cand simt ca pur si simplu as putea sa-mi iau zborul si sa aterizez pe un norisor pufos si roz, dar acele momente sunt exagerat de scurte si rare…chiar enervant de rare as putea spune. Nici macar cand am aflat ca am intrat la liceul la care am visat nu am izbucnit de bucrie…NU! Prefer sa cred ca din cauza anumitor persoane din viata mea am uitat cum este sa te bucuri de visele implinite, reusite sau chiar de nimicurile vietii. Pur si simplu simt cum timpul trece pe langa mine si ma uit neputinciosa, nestiind cum sa scap de aceasta rutina care nu de putin timp ma enerveaza.
Si uneori pur si simplu simt ca nu mai pot sa continui. Joc acelasi rol de cateva luni bune, daca n-as stii as zice chiar ani, dar am sa fiu mai soft de aceasta data. Si cum ziceam, joc acelasi rol pe aceaasi scena veche de cand lumea, fara spectatori si fara macar vreo dublura nenorocita. I’m already tired of this!