Fake...

'Feel like a stranger to the human race
It´s such a lonely, lonely place
I walk alone in the darkness of the city
Got no place to call home...'

Great lyrics...Great singer... :)

Iar stau singura la masa mea ... si iar privesc in gol asteptand sa se intample miracolul care imi va schimba viata. Sau na...poate nu viata, dar macar starea mea actuala...Handicap emotional, ce poti sa-i faci??
Hmm...si am o cutie rosie de chibrituri in fata...e rosie si pe ea scrie: "Noi chiar ardem!". Ei hai nu zau... Deschid usor cutia...ma uit...mai sunt doar cateva...de prea multe ori m-am chinuit sa.mi aprind o amarate de tigare care ipotetic mi.a sters pentru un moment sperantele iluzorii...m.a calmat...aparent...totul nu a durat decat infinit de putin...Cu timiditate mai iau inca un chibrit...il aprind...ma uit la flacara...se epuizeaza...De ce asa repede? De ce trebuie totul sa se termine atat de repede? Ma cuprinde melancolia... Stupid feelings... Gotta smoke once again!!NOW!! Can.t stop...And I promised myself so many times that I would stop smoking...Guess I.m not a trustful person... Whatever I don.t give a fuck on me anymore...


Te.ai plimbat vreodata singur pe strada...noaptea...incercand sa te calmezi...sa uiti de tine...sa iti construiesti un nou 'eu'... Nu cunosti pe nimeni; faci nesigur nenumarati pasi; doar lumina felinarelor iti zambeste stupid, iar tu cu capul plecat te indrepti spre nicaieri. Uiti de tine si ajungi te miri unde. Don.t you feel better?? ...Not at all... Take a seat. Want some coffee, tea, something to drink?? Yes, Life, gimme a Tequilla!!

Dincolo...

It's snowing...It is supposed to purify everything...then why doesn't it purify me too? Oh God...such sadness...I look out of the broken window and I see memories falling down from the sky...

Cand ai venit si cand ai plecat? Cum de s-au petrecut atat de multe lucruri intr-un timp atat de scurt? Cred ca...pana la urma, nu am avut niciodata nimic in comun; totul a fost o amagire... Si acum daca regret/regreti/regretam la ce bun? Timpul nu se va intoarce inapoi doar pentru noi doi. Am vrut de atatea ori sa retreiesc la infinit unele momente, dar degeaba. De ce ne ascundem dupa cuvinte? De ce preferi sa stai inchis intr-o vagauna, cand ai putea veni chiar acum aici sa vorbim calm si dragut poate la o cafea... Iti este frica de tine? Asta era...Te temi ca nu vei reusi singur asa cum si eu ma tem de intuneric...Timpul trece prea repede; nu-l simt...Totul este aiurea...Mereu cineva are pretentia sa faci curat, iar tu tinzi sa cureti doar suprafata....mai pe scurt e ca atunci cand mama ta te pune sa faci curat in camera, iar tu te grabesti sa te duci la TV si bagi tot gunoiul sub covor. Totusi stii ca nu vei scapa de responsabilitati; de ce iti place sa faci lucrurile de 2 ori?

Esti de neinteles. Eu sunt de neinteles. Nu stiu ce vrei sau vreau. Traiesc doar pentru ca altii vor...Not my decision...I wanna control my life...Buh.Bye now. See you some other time!

Adio...

In sfarsit...Am parte de putina liniste si pot sa-mi aud gandurile. Nu am mai scris demult desi nenumarate idei imi fulgera mintea de cateva ori pe zi... Nici macar acum nu ma pot concentra; ma simt de parca mintea mi-a fost aruncata pe pereti si acum cineva incearca sa picteze cu fiecare gand...Stupid...ca de altfel tot ce se petrece in jurul meu. Evenimentele au un ritm prea alert. De cateva saptamani simt ca nu mai sunt eu; ceva s-a schimbat; simt ca visez; nu mai pot sa fac distingtie intre ce este real si ce nu. Exista totusi cateva momente, destul de rare, cand sunt cu picioarele pe pamant si realizez consecintele faptelor mele, dar apoi iar dau uitarii totul, ma cuprinde indiferenta si ... intr-un fel mi-e frica de mine, de ce as putea sa fac in aceasta stare morbida, de persoanele pe care as putea sa le ranesc fara intentie. Pentru ca la urma urmei, cred ca imi pasa mai mult de ceilalti decat de mine. Singurul lucru pe care mi-l doresc acum este ca totul sa nu se fi intamplat niciodata. Vroiam si vreau sa fiu doar un copil normal; DA, un copil de 15 ani. Oare cand a trecut atata timp? ...iar simt ca ma copleseste visarea si iar intru in depresii...It can't be real. Si asa ma trezesc pe la 20 de ani ca nu mai pot schimba nimic si ca viata a trecut prin fata mea precum gasca prin apa. La urma urmei, nu ne dam seama cat de pretioase sunt unele lucruri decat dupa ce le pierdem; and that's the hardest part. Really...oare ce este viata? De ce ne-am nascut daca in final murim? Nu este o pierdere de timp, spatiu si resurse. I don't get it; I'm just a fool... Nu pot sa-mi suport gandurile stupide, fara de sens si nici macar nu-mi dau seama de ce le si public pe net. Probabil sunt intr-una din starile acelea de visare si probabil voi apasa 'Post' fara sa realizez, iar in final imi voi relua activitatea de dinainte (care o fi fost aia??). Adio eu.